INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.8
TÂRGU-JIU, GORJ
MOTTO:
„Fiecare copil pe care îl instruim este un om
pe care îl câştigăm.”
VICTOR
HUGO
OBIECTIVELE OFERTEI
EDUCAŢIONALE
Identificarea şi definirea
blocajelor caracteristice funcţionării şi dezvoltării activităţilor la
standardele europene;
Încurajarea sistemelor de
finanţare, antrenând diferite organisme financiare, întreprinderi economice,
agenţi economici, financiari, structurile de specialitate ale administraţiei
locale, intituţii cu responsabilitate directă sau indirectă, sensibile la
nevoile învăţământului preşcolar;
Intensificarea
colaborării între unitatea de învăţământ, familie şi celelalte intituţii menite
să influenţeze pozitiv educarea tinerei generaţii;
Selectarea priorităţilor
organizării şi dezvoltării activităţii instituţiei baza materială,
informatizare,motivaţie pentru instruire, perfecţionare, autoperfecţionare
Atragerea factorilor
educaţionali prin diferite forme de activitate
-
dezbateri
-
expoziţii cu
lucrări ale copiilor
-
simpozioane
-
scrisori deschise, mesaje adresate în presă
-
ciclul de acţiuni dedicate diferitelor evenimente
-
discuţii colective
şi individuale
OFERTA EXTRACURRICULARĂ
Plimbări, vizite, drumeţii, excursii, concursuri, spectacole ;
Programe
educative desfăşurate cu ocazia diferitelor acţiuni şi evenimente religioase
-
Sărbători de
iarnă
-
8 Martie
-
1 Iunie
-
Zilele Oraşului
Proiecte
şi studii de cercetare
Educaţie ecologică
Educaţie timpurie
Educaţie pentru părinţi
Educaţie pentru părinţi
Educaţie sanitară
Educaţie rutieră
Educaţie P.S.I.
OFERTA CURRICULARĂ
ACTIVITĂŢI PE DOMENII
EXPERIENŢIALE
DLC - Educarea limbajului
DŞ - Activitate matematică
Cunoaşterea mediului
DOS - Educaţie pentru societate
Activităţi practice şi
elemente de educaţie casnică
DEC - Educaţie artistico-plastică
Educaţie muzicală
DPM - Educaţie fizică
ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ
ACTIVITĂŢI
OPŢIONALE
Limba engleză
Mişcare, ritm, dans
IniţiereTIC
GRUPE
Grupe mici – 4 (din care o grupă mică la structura « Scufiţa
Roșie »)
Grupe mijlocii – 3 (din are 2 în alternativa educaţională « Step by step »)
Grupe mari – 4
PERSONAL DIDACTIC
1 post conducere (director)
Educatoare
Gradul didactic I
|
Educatoare
Definitivat
|
Educatoare
Gradul didactic II
|
Educatoare
Debutanti
|
TOTAL
|
15
|
1
|
4
|
3
|
23
|
Încadrarea cu
personal didactic auxiliar
Deoarece grădiniţa este C.F.
personalul didactic auxiliar este repezentat de :
-
contabil
-
secretar
-
administrator de patrimoniu
Încadrarea cu
personal nedidactic
În funcţie de efectivele de
preşcolari, la nivelul instituţiei funcţionează următorul personal nedidactic:
-
spălătoreasă
-
muncitor de întretinere
-
lenjereasă
-
bucătar
-
ajutor bucătar- 2( muncitor necalificat)
-
îngrijitor curăţenie-11
-
asistente medicale- 2( + Scufiţa Roşie)
RESURSE MATERIALE ŞI
FINANCIARE
RESURSE MATERIALE
- jocuri, jucării, planşe didactice, casetofoane, diapozitive, cd-uri, dvd-uri, enciclopedii, cărţi, etc;
- echipamente audio-video - televizoare , DVD- playere, casetofoane, radiocasetofoane, video-player, video-proiector;
- tehnologie informatică - calculatoare, laptop;
- 10 săli de clasă cu triplă funcţionare (sală de grupă, sală de mese si dormitor)
- structura “Scuţa Roşie” cu sală de grupă, două dormitoare, bucătarie, cabinet medical;
- bucătărie, spălătorie, cabinet medical, cabinet metodic, centrul de resurse judeţean, centru de carte, birou contabilitate, birou administraţie, arhivă ;
- mobilier corespunzător particularităţilor de vârstă ale copiilor;
-
bugetul local
-
fonduri
extrabugetare
-
fondul
comitetului de părinţi
-
donaţii şi
sponsorizări
REALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE
2009 – 2010
2010 – 2011
2011 - 2012
2012 - 2013
2012 - 2013
PARTENERIAT EDUCATIONAL
Un obiectiv de mare importanta care a stat in atentia
noastra a fost organizarea si desfasurarea la nivel de gradinita a unor actiuni
care sa constientizeze parintii de rolul acesteia, obtinandu-se asfel implicare
lor ca parteneri in acest demers.
Deosebit de important s-a dovedit acest parteneriat
educational, gradinita-familie, materializat prin actiuni de modernizare a
mediului educational, prin participarea parintilor la activitati.
Relatiile de comunicare permanenta, colaborare, dintre
conducerea unitatii cu I.S.J. Gorj, reprezentantii comunitatii locale,
Sindicatul, Directia Judeteana de Protectie a Copilului, Directia Sanitara
Gorj, Politia, Jandarmeria, vizeaza asigurarea beneficiului prescolarilor,
distribuirea echitabila in cadrul parteneriatului educational.
Proiecte de
dezvoltare comunitara, proiecte locale, nationale si internationale,
parteneriate de imagine, parteneriate care vizeaza formarea continua a cadrelor
didactice.
PARTENERIATE CU ORGANIZAŢII GUVERNAMENTALE ŞI
NONGUVERNAMENTALE:
-
Parteneriat gradinita –
comunitatea locala „Relatii si perspective”, concretizat in realizarea
Centrului de Resurse Judetean la nivelul unitatii;
-
Parteneriat gradinita –
scoala cu tema „Prescolarul si arta de a fi scolar” cu Scoala Generala
„Pompiliu Marcea”, Targu-Jiu-Gorj;
-
Parteneriat cu Muzeul
Judetean „Al. Stefulescu” Tg Jiu, Gorj;
-
Parteneriat cu Biblioteca
Judeteana „Christian Tell” Tg Jiu;
-
Parteneriat cu CSEI Tg
Jiu;
-
Parteneriat cu Gradinita
P.P.Nr.4 Deva, Hunedoara;
-
Parteneriat cu S.N.de
Cruce Rosie, Filiala Gorj;
-
Parteneriat cu Cabinet
Medical Medicina de Familie Dr. Pestisanu Mirela Liana;
-
Parteneriat cu Biserica
„Inaltarea Domnului” Tg Jiu;
-
Parteneriat cu Infomedia
Pro pentru promovarea soft-ului educational;
-
Parteneriat cu Agentia de
Protectie a Mediului – Gorj ;
-
Parteneriat cu Grupul
Educational – „Olimp” ;
-
Parteneriat cu Teatrul
„Anton Pann” – Ramnicu Valcea ;
- Parteneriat cu
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Gorj ;
-
Parteneriat educational
Gradinita cu P.P. Nr.8, Tg-Jiu – Gradinita I.C.Bratianu , Valcea,
-
Parteneriat – Contract cu
C.C.D. in baza careia s-au desfasurat diferite activitati de perfectionare in
cadrul Centrului Judetean de Resurse.
-
Parteneriat cu Fundatia
„SOS Copiii Gorjului”, Tg-Jiu.
-
Parteneriat cu Asociatia
Olimpicii Cunoasterii.
-
Parteneriat educational
cu trupa de teatru „AHA” a SC Radeli Grup Construct SRL.
-
Parteneriat educational
national „Calatorie prin tara mea”, cu Gradinita cu PN Vinerea, Jud. Alba.
-
Parteneriat educational
cu Trupa de teatru „Cu Mot in Frunte”, Deva, Hunedoara.
Activităţi cultural-educative, extracurriculare
2009 – 2010
În vederea îmbunătăţirii
activităţii manageriale au fost preocupări permanente atât de perfecţionare,
cât şi de autoperfecţionare, participându-se la acţiuni organizate la nivel
local, judeţean , naţional şi internaţional, cum ar fi:
-
comisii metodice, cercuri pedagogice, simpozioane ;Octombrie 2009 – „Învăţământul Preşcolar – prioritate naţională” Parteneriat educaţional cu Grădiniţa „I.C.Brătianu” – Drăgăşani, Vâlcea
26 noiembrie 2009 – „Să
citim pentru mileniul III” –
Simpozion Internaţional
Decembrie 2009 – „Darul meu pentru Crăciunul tău”
-
expoziţie
-
lansare nr. 4 a revistei „Zâmbet de copil”
Ianuarie
2010 - Concurs National “Olimpicii
Cunoasterii”
Ianuarie
2010 - Campanie E-TWINNING,
felicitare aniversara, mascota, slogan.
Ianuarie
2010 -
Program Educational si Concurs National ,,SCOLI PENTRU
UN VIITOR VERDE ”
Februarie 2010 –
„Să promovăm o educaţie incluzivă”
– Parteneriat Educaţional cu Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.4 Deva,
Hunedoara
Februarie 2010 - Cerc pedagogic –grupa mica Scufita
Rosie, ed. Bulacu Raluca
Martie 2010 –
„Flori alese pentru mama” –
expoziţie
Martie 2010 - Cerc pedagogic –grupa preg. B,
ed. Slivilescu Aurora
Aprilie
2010 –
„Iubeste-ţi aproapele – întâmplări
adevărate” - Parteneriat educaţional cu Grădiniţa cu Program Prelungit
„Mihai Eminescu” Tg Jiu
Martie 2010 –Concurs National ,, Colorăm şi învăţăm ”
organizat de PROEDUCAŢIA
Aprilie
2010- Concurs Naţional ,,Piticot”
Mai 2010 – „Cea mai frumoasă grădiniţă cu flori şi copii”- Concurs Naţional,
ediţia a III-a - spectacol simbolic
-
lansare nr.5 a revistei „Zâmbet de copil
Iunie 2010 –
„Carnavalul prieteniei” –
concurs sportiv „Cel mai bun câştiga”, acţiune în parteneriat cu Parteneriat
educaţional cu Grădiniţa cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” Tg Jiu
Activităţi
cultural-educative, extracurriculare
2010 – 2011
Septembrie – octombrie 2010 – „Punţile prieteniei” – Acţiune în parteneriat cu Grădiniţa Nr.7
Doberta Turnu Severin
1 octombrie 2010 –„Dacă zilnic ne mişcăm, sănătate câştigăm !”
„Creşterea accesului la servicii de
prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România.
Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi
adolescenţilor din România. – Proiect Internaţional în parteneriat cu Institutul Naţional de
Sănătate Publică, Centrul Regional de Sănătate Publică Sibiu, Direcţia Generală
Implemantare şi Coordonare Programe şi Relaţii Internaţionale cu Finaţare de
către Guvernul Norvegiei şi Ministerul Sănătăţii (proiect derulat pe următorii
3 ani)
Octombrie 2010 – „Ziua mondială a animalelor” – Acţiune în parteneriat cu A.P.M.
Gorj
Noiembrie 2010 – „Simfonia toamnei” – Expoziţie lucrări plastice şi practice –
Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, Tîrgu Jiu, Gorj
Decembrie 2010 – „Datini la români – obiceiuri şi tradiţii de Crăciun” – Acţiune în
parteneriat cu Ansamblul Artistic Profesionist "Doina Gorjului"
Ianuarie 2011 – Simpozion Naţional “Să citim pentru mileniul III”- Ediţia
II , Acţiune în partenariat cu Editura CD-PRESS Bucureşti
Februarie 2011 –“Punţile prieteniei“ – Acţiune în parteneriat cu Grădiniţa cu
Program Prelungit “I.C.Brătianu“ Drăgăşani, Vîlcea
Martie 2011 – „Primăvara copiilor” – Concurs judeţean de artă plastică şi
decorativă
Aprilie 2011 – „Învăţăm să fim buni – Iepuraşul vine pentru fiecare !” – Acţiune
în parteneriat cu C.S.E.I Tîrgu Jiu, Gorj
Mai 2011 – „Focul – prieten sau duşman” – Acţiune în parteneriat cu I.S.U.
Gorj
Iunie 2011 – „Carnavalul prieteniei” – Acţiune în parteneriat cu Grădiniţa cu
Program Prelungit „Mihai Eminescu” Tîrgu Jiu, Gorj
Activităţi
cultural-educative, extracurriculare
2011 – 2012
Octombrie 2011 – „ Apă şi mişcare – sănătate, armonie, vitalitate” – Acţiune în
parteneriat cu D.S.P. Gorj şi Palatul copiilor Tg-Jiu
Noiembrie 2011 – „112 – Apel de urgenţă” – Acţiune în parteneriat cu I.S.U. Gorj şi
I.J.J. Gorj
Decembrie 2011 – Concurs Artistic
Interjudeţean „ Iarna prin ochi de copil”
– Acţiune în parteneriat cu Şcoala Generală „Pompiliu Marcea” Tg-Jiu, Gorj
Ianuarie 2012 – „Brâncuşiana” – Acţiune în parteneriat cu Muzeul Judeţean „Alexandru
Ştefulescu”, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell, Grădiniţa cu Program
Prelungit „C-tin Brâncuşi” Tg-Jiu
Februarie 2012 – Concurs „Micii
ecologisti” – Acţiune în parteneriat cu Grădiniţa „I.C. Brătianu” Drăgăşani,
Vîlcea şi A.P.M. Gorj
Martie 2012 – „Primăvara are un mărţişor pentru fiecare” - Acţiune în parteneriat cu C.S.E.I. Tg-Jiu,
Gorj
Aprilie 2012 – „Şcoala altfel” – program de activităţi extracurriculare
Mai 2012 – Simpozion Naţional „Să citim pentru mileniul III” – Acţiune
în parteneriat cu Editura CD-Press Bucureşti Infomedia-Pro Bucureşti,
Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, Şcoala Populară de Artă Tg-Jiu
Iunie 2012 – „Carnavalul prieteniei” – Acţiune în parteneriat cu Grădiniţa cu
Program Prelungit „Mihai Eminescu” Tg-Jiu şi Asociaţia „Vasiliada” Gorj
Activităţi
cultural-educative, extracurriculare
2012 – 2013
Noiembrie 2012 – „Mâini
mici pentru acțiuni mari” – Acţiune în cadrul Programului Sectorial
Comenius în parteneriat cu ESCUELA DE EDUCATION INFANTIL GLORIA FUENTES –
Spania, AJKA VAROS OVADA – Ungaria, OBEDINENO DETSKO ZAREDENIE N2 – Bulgaria,
TICARET ODASI ILKOGRETIM OKULU - Turcia
Decembrie 2012 – „ Darul
meu pentru Crăciunul tău” – Acţiune umanitară în parteneriat cu C.S.E.I. Tg-Jiu,
Gorj și Asociaţia „Vasiliada” Gorj
Ianuarie 2013 – „112 –
Apel de urgență”– Acţiune în parteneriat cu I.S.U. Gorj
Februarie 2013 – Simpozion Interanţional „Să citim pentru mileniul III” – Acţiune în parteneriat cu ESCUELA
DE EDUCATION INFANTIL GLORIA FUENTES – Spania, AJKA VAROS OVADA – Ungaria,
OBEDINENO DETSKO ZAREDENIE N2 – Bulgaria, TICARET ODASI ILKOGRETIM OKULU –
Turcia, în cadrul Programului sectorial Comenius, cu Editura CD-Press Bucureşti
Infomedia-Pro Bucureşti, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, Şcoala Populară
de Artă Tg-Jiu;
Martie 2013 – „Mărțișoare
Eco” – expoziție - Acţiune în parteneriat
cu Muzeul Județean “Alexandru
Ștefulescu” Gorj
Aprilie 2013 – „Să știi
mai multe, să fii mai bun!” –
program de activităţi extracurriculare cu orar specific
Mai 2013 – „Cea mai
apropiată sursă de energie” - Acţiune în cadrul Programului Sectorial
Comenius în parteneriat cu ESCUELA DE EDUCATION INFANTIL GLORIA FUENTES –
Spania, AJKA VAROS OVADA – Ungaria, OBEDINENO DETSKO ZAREDENIE N2 – Bulgaria,
TICARET ODASI ILKOGRETIM OKULU – Turcia, în cadrul Programului Sectorial
Comenius
Iunie 2013 – „Semaforul
Licurici” – Acţiune în parteneriat cu Poliția Rutieră Tg-Jiu
Coordonator programe educative,
Slivilescu Aurora
Director,
Sevastru
Daniela
http://scoli.didactic.ro/gradinita_cu_program_prelungit_nr_8_tg_jiu_targu_jiu